Home
Alexandru Petcov: Republica Moldova a avut dintotdeauna ieşire la Dunăre
Evaluare utilizator: / 1
Cel mai slabCel mai bun 
Marţi, 30 Martie 2010 05:48

Directorul portalului de ştiri Omega, Alexandru Petcov, consideră că declaraţia autorităţilor potrivit căreia Ucraina a oferit Republicii Moldova 450 de metri la Dunăre este una cinică, întrucât localitatea Giurgiuleşti a avut dintotdeauna ieşire la Dunăre. În acest sens, jurnalistul a amintit despre faptul că lucrările la portul internaţional Giurgiuleşti au fost demarate încă în 1994 şi au fost oprite din cauza unor probleme cu localnicii din satul Giurgiuleşti, care au fost expropriaţi abuziv. El a atras atenţia că, în acel moment, nimeni, inclusiv Fondul Monetar Internaţional, care s-a arătat dispus să finanţeze proiectul, nu a acuzat Republica Moldova că demarează lucrări de construcţie pe teritoriul statului ucrainean.


Petcov a mai atras atenţia că insistenţa cu care Kievul încearcă să determine Chişinăul să semneze aceste acorduri confirmă faptul că partea ucraineană nu dispune de dovezi care să ateste dreptul ţării vecine asupra teritoriului la care pretinde şi mizează exclusiv pe lipsa de profesionalism şi interes a autorităţilor Republicii Moldova.

Totodată, el a menţionat că Guvernul actual a dat dovadă de o lipsă crasă de transparenţă în negocierile cu statul ucrainean. „Nu este vorba de transparenţa negocierilor. Toată lumea cunoaşte că negocierile nu pot fi transmise în direct la televizor sau radio, nu despre asta este vorba. Este vorba de transparenţa deciziilor luate, este vorba de transparenţa tematicilor despre care se vorbeşte. Nu aşa ca să auzim din Ucraina despre ceea ce se negociază”, a declarat ziaristul.

„Cum am ajuns noi, care am ieşit cu toţii din epoca sovietică, cunoscând că aveam peste o mie de metri de Dunăre, cu cuvintele actualului prim-ministru: „Украина дала нам 450 метров Дуная” (Trad. – Ucraina ne-a oferit 450 de metri de Dunăre)? La asta trebuia să ajungem în 2010?” a întrebat Petcov.

 

Publicitate