Înţeleg indignarea domnului viceministru Popov, înţeleg că un demnitar nu se poate simţi comod atunci când observă că o mare parte a societăţii are percepţie greşită asupra unui fenomen. Îl înţeleg, de asemenea, şi pe domnul Revenco, care a fost nevoit să rămână aici până la capăt şi să asculte toate reproşurile pe care le merită poate alţi demnitari şi nu domnia sa.

Însă aceste dispoziţii s-au acumulat în societate din cauza faptului că, până acum, problema teritoriului de la Palanca nu a fost discutată în public. A lipsit absolut transparenţa şi informarea corectă, obiectivă şi suficientă a publicului despre problema respectivă. Eu cred că statul, mai bine zis autorităţile, nu partidele politice, care vin şi pleacă de la guvernare, trebuie să aibă ca principal partener în tot ce fac, în special atunci când este vorba de bazele statului şi de politică externă, poporul, care este suveran. Nimeni nu poate exercita puterea de stat cu de la sine putere. Cei care astăzi reprezintă clasa guvernantă n-au venit acolo pentru că s-au născut cu stea în frunte. Sunt delegaţi de popor, iar data viitoare, probabil, configuraţia parlamentară şi guvernamentală o să arate altfel.

Iată că ar exista nişte chestiuni pe care ne-am dori să le cunoaştem. De exemplu, societatea civilă, pentru că nu întreaga societate este interesată de tot felul de subtilităţi şi detalii cum sunt cele legate, de exemplu, de satul Palanca. Însă societatea civilă, mass-media, partidele politice, mediul academic ş.a.m.d. cred că doresc să ştie. Toate actele care au fost semnate până acum între Ucraina şi Republica Moldova se referă la frontieră, nu doar pe perimetrul satului Palanca. De asemenea, s-a vorbit foarte mult şi despre proprietăţile Republicii Moldova de pe teritoriul Ucrainei. Eu şi nu doar eu, probabil foarte mulţi ca mine, ar dori să ştie ce se întâmplă cu aceste proprietăţi, unde sunt ele. Nu cumva autorităţile Republicii Moldova le-au cam vândut şi n-a mai rămas aproape nimic? Cine a devenit proprietarul lor?

De asemenea, domnul Petcov, a menţionat foarte corect. Eu, ca cetăţean, care, să presupunem, locuiesc la nord, nu la Chişinău, doresc să mă plimb până la frontiera Republicii Moldova, pe teritoriul Baibol sau Abdiv, de exemplu. Eu nu am dreptul să merg acolo? Pentru că suveranitatea statului, care îmi garantează drepturi şi libertăţi fundamentale, inclusiv dreptul la libera circulaţie pe teritoriul statului meu, se extinde şi asupra teritoriului respectiv, care merge după traseul respectiv, cedat, nu ştim, deocamdată, sub ce regim juridic, Ucrainei. Fie că este vorba de arendă, de gestiune, de proprietate privată asupra terenului sau, pur şi simplu, de proprietate privată asupra construcţiei artificiale care se numeşte drum. Iată aceste subiecte consider că ar trebui să le cunoască publicul din Republica Moldova.

Şi cred că era bine dacă nu societatea civilă insista ca factorii guvernamentali să vină la o asemenea masă rotundă, dar ar fi bine ca Guvernul, Ministerul de Externe, care este cel mai avizat în domeniul respectiv, să invite la discuţii partidele politice, societatea civilă, mediul academic. Autorităţile de stat, repet încă o dată, nu partidul care se află temporar la guvernare. Autorităţile au nevoie de popor, de societatea civilă, în calitate de partener. Iar aceşti parteneri şi-i poate face doar prin discuţii. De aceea, mi se pare că nu a fost bine prea mult că au insistat anumite persoane să invite la această discuţie reprezentanţii autorităţilor. Ar fi fost bine ca noi să fim căutaţi să ne dăm cu părerea, pentru că nimeni nu urmăreşte scopul să aducă cuiva acuzaţii. Vorbele care au fost spuse la fierbinţeală, poate un pic mai usturător decât le-ar fi fost plăcut pentru cei care exercită astăzi actul de guvernare, vin dintr-o perioadă foarte lungă de dezinformare. Dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat în Republica Moldova, astăzi ar fi avut loc aici o discuţie foarte sinceră, liberă, fără acuzaţii reciproce.