|
Asociaţia Juriştilor Creştin-Democraţi îşi exprimă regretul şi profunda dezamăgire în legătură cu faptul că preşedintele interimar al statului, domnul Mihai Ghimpu, pe data de 08 aprilie 2010, a declarat public că va efectua o anchetă proprie de investigare a violenţelor din 7 aprilie 2009, care va include, printre alte activităţi de cercetare, şi exhumarea cadavrelor unor persoane în scopul efectuarării unor expertize suplimentare asupra cauzelor decesului acestora.
Potrivit legislaţiei şi practicilor specifice oricărui stat de drept, astfel de activităţi ţin de stricta competenţă a organelor de cercetare penală, acestea având obligaţia legală de a efectua măsuri operative de investigaţie, precum şi alte acţiuni de acumulare a probelor.
Considerăm că prin astfel de intenţii, anunţate oficial, se produce o ingerinţă directă în activitatea organelor de anchetă, care afectează independenţa justiţiei, încălcă principiul separaţiei puterilor în stat şi produce un grav conflict de interese. Asta pentru că este cunoscut faptul că domnul Mihai Ghimpu a fost şi unul dintre participanţii nemijlociţi la manifestaţiile violente din 7 aprilie 2009, iar nepotul său, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a autorizat aceste întruniri, având şi el un rol activ în cadrul acelor confruntări. Care a fost rolul celor doi pe parcursul evenimentelor tragice de acum un an, precum şi eventualul grad de vinovăţie al acestora, urmează să stabilească justiţia. Şi asta fără nici un fel de amestec de ordin adminstrativ al factorilor de conducere politică şi fără nici un fel de presiuni asupra instituţiilor statului de drept.
De asemenea, avem tot temeiul să considerăm că o astfel de abordare părtinitoare a evenimentelor din 7 aprilie 2009 este, de fapt, o încercare de manipulare a opiniei publice în scopuri electorale.
Radu Buşilă,
Preşedinte al Asociaţiei Juriştilor Creştin-Democraţi
13 aprilie 2010
|