Home
Comunicat cu privire la situatia ecologica dezastruoasa din municipiul Chisinau.
Evaluare utilizator: / 2
Cel mai slabCel mai bun 
Marţi, 20 Aprilie 2010 11:52

 

 

Pe data de 20 aprilie 2010 Coaliţia Civică pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă a organizat un flash-mob în faţa Primăriei municipiului Chişinău, prin care a atenţionat autorităţile municipale în frunte cu primarul Dorin Chirtoacă, că locuitorii municipiului sînt extrem de nemulţumiţi de mirosul neplăcut din oraş.

La acţiunea de protest au participat 25 de persoane, majoritatea tineri, care au purtat măşti din tifon, ca semn de imposibilitate de respirare a aerului din oraş din ultimul timp şi poze foto de la locurile unde este descărcat nămolul.

Protestatarii au adus nămol de pe un teren din apropierea comunei Bubuieci, acolo unde este adus de la Staţia de epurare a apelor reziduale şi descărcat într-o groapă, de unde acesta pătrunde în sol, ape subterane şi aer, poluîndu-le definitiv.

Radu Buşilă, reprezentantul Coaliţiei Civice pentru o Guvernare Democratică şi Transparentă, a menţionat faptul că dacă edilul capitalei Dorin Chirtoacă nu va înteprinde măsuri responsabile de rezolvare a situaţiei ecologice, care vor elimina mirosul insuportabil din capitală, acesta se va pomeni cu cantităţi mari de nămol în propriul birou.

De asemenea, Radu Buşilă a specificat că o soluţie în situaţia dată este transformarea nămolului în biogaz şi alte resurse de energie termică şi electrică, care ar putea fi folosită la încălzirea blocurilor şi instituţiilor bugetare, practici ralizate cu succes în majoritatea oraşelor mari europene şi din România.

"Este necesar de a pune în functiune un generator electrogen pe biogaz, construit din piese şi motoare ale unor utilaje vechi, care ar produce energie electrică ce parţial ar asigura consumul de energie electrica a staţiei de epurare. Biogazul se poate produce la staţie, prin captarea şi departajarea grosierului care intră în staţie printr-un sistem care transformă namolul din canalizarea oraşului în biogaz reuşind astfel, cu o investiţie minimă, să se economisească la consumul de energie electrică şi să fie obţinută energie în plus care ulterior poate fi folosită raţional", a declarat Radu Buşilă.

Biroul de presă

al Coaliţiei Civice pentru o

Guvernare Democratică şi Transparentă

20 aprilie 2010

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

 

 

Publicitate