Home
Activitatea administraţiei publice locale a municipiului Chişinău
Evaluare utilizator: / 4
Cel mai slabCel mai bun 
Miercuri, 21 Iulie 2010 11:37

Tarifele la toate serviciile publice au fost majorate. S-a scumpit apa, transportul şi agentul termic. Acest lucru s-a făcut fără implementarea unui mecanism coerent de compensare a păturilor social-vulnerabile. Mai mult decât atât, în preţul majorat a fost inclus şi rambursarea creditelor contractate de S.A. Apă-Canal Chişinău, şi chiar şi dobânda. Practica europeană permite majorarea cu maxim 15 % nu peste 30%.

Se atestă o proastă calitate a transportului public şi a calităţii drumurilor. Oamenii nimeresc în spitale cu fracturi şi comoţii cerebrale din motivul că străzile principale nu sunt curăţite la timp. Şoferii îşi deteriorează transportul din cauza numărului mare de gropi. Nu există o transparenţă în colectarea şi distribuirea fondului rutier, pe care-l plătesc toţi proprietarii de autovehicule. Până în momentul de faţă nu există nici o parcare subterană sau supraetajată promisă.

Câinii vagabonzi au împânzit oraşul, însă pentru aceştia nu s-a construit nici un azil. Unica soluţie practicată este otrăvirea maidanezilor de către Serviciul Autosalubritate.

În Parcul Valea Morilor deja al treilea an lucrările de restabilire a lacului bat pasul pe loc. Unicul scop – să fie pornită apa, după ce va fi evacuat nămolul, ci nu proiecte uragan, prezentate cu mare fast, în faţa presei, la şedinţele operative a Primăriei.

S-a mărit considerabil numărul gunoiştilor neautorizate, iar valabilitatea contractului de exploatare a gunoiştii de la Ţînţăreni expiră la 31 decembrie curent. Unde vor fi transportate toate deşeurile menajere? Contractul cu firma italiană de construire a Staţiei de prelucrare a deşeurilor conţine clauze care sunt în detrimentul intereselor chişinăuienilor, din motivul că este prevăzut faptul că în cazul în care deşeurile menajere din capitală nu vor acoperi capacitatea de prelucrare a staţiei, aceasta îşi rezervă dreptul de a aduce deşeuri de peste hotarele ţării. Deci, Chişinăul riscă să devină gunoiştea Europei.

Metanul – gazul toxic şi periculos pentru sănătate, care emană din nămol, nu a dispărut. Iar asta din motivul că sacii Geotube nu şi-au demonstrat eficienţa, iar banii cheltuiţi pentru ei au fost aruncaţi în vânt, din moment ce nămolul este transportat în alt loc, îngropat în pământ şi lăsat să polueze solul, aerul şi apele subterane care nimeresc apoi în fântânile oamenilor. La Bubuieci fiecare al 8-lea locuitor este bolnav de cancer, iar durata medie a vieţii este de 50 de ani. Centrul mamei şi copilului de la Botanica funcţionează cu uşile şi ferestrele închise din cauza mirosului neplăcut. De menţionat că ceia ce se întâmplă azi la Staţia de Epurare este un dezastru ecologic pentru Chişinău, ascuns în mod intenţionat de către municipalitate, iar pentru lucrările care se fac acolo nu s-a efectuat nici un studiu de fezabilitate şi impact asupra mediului înconjurător.

În aceşti 3 ani nu a fost realizat nici un proiect important pentru municipiu. Asta în timp ce în 2007 a fost lansat Programul Operaţional Comun UE-RO-RM, pentru APL-uri care permite prin înfrăţirea cu o localitate din România, obţinerea a circa 80-90 la sută din cheltuieli sub formă de grant din fondurile europene. Practica contractării la infinit a creditelor este una extrem de periculoasă, din motivul că într-o bună zi Primăria se poate trezi în incapacitate de plată, aşa cum s-a întâmplat cu Regia Transport Electric. În genere, trebuie făcută o delimitare clară între proiecte şi credite, care conţin şi dobânzi destul de mari.

La balanţa Primăriei se află aproape 1000 ha de terenuri în intravilan nevalorificate. Ele constituie o enormă sursă de venituri ratate de autorităţi, iar cele 2 milioane de metri pătraţi de spaţii municipale sunt folosite de clientela apropiată primarului. Recent Curtea de Conturi, în urma unui control, a scos la iveală că arenda acestora este micşorată de 4-5 ori, şi nici aceasta nu este plătită la timp în bugetul municipal. Nimeni din angajaţii Primăriei nu a suportat nici o sancţiune.

În suburbiile capitalei locuiesc oameni care nu au dreptul elementar de viză de reşedinţă, respectiv nici dreptul la asistenţă socială, medicală, la serviciile poştale şi nici la vot. Este vorba de peste 150 de localităţi fără statut oficial.

Nu există până în momentul de faţă un Plan General de dezvoltare a municipiului Chişinău, care să cuprindă tendinţele pozitive şi negative constatate.

Prin construcţiile autorizate de primărie este distrus sistematic centrul istoric al oraşului. Sunt în pericol monumentele istorice care vizează evenimentele din istoria naţională.

Profesorii au rămas fără adaosul de 20 %, în schimb li se plăteşte doar 150 de lei pentru 5 luni dintr-un an, adică de 7 ori mai puţin. Acest lucru este o bătaie de joc faţă de oamenii din învăţământ.

Primăria a rămas un sistem hiperbirocratizat şi centralizat, iar nivelul corupţiei a atins cote îngrijorătoare. Pentru nimeni nu este un secret faptul că fără taxe oficiale şi neoficiale sau intervenţii de sus nu poţi obţine nimic de la Primărie.

Pentru buna funcţionare a administraţiei municipale este absolut obligatorie reforma instituţională, prin descentralizarea administraţiei şi anume trecerea la primăriile şi consiliile de sector.

Reforma administraţiei municipale trebuie să cuprindă în mod obligatoriu şi transmiterea competenţelor de schimbare a destinaţiei terenurilor de la Guvern şi Parlament către consiliile locale, comunale şi municipal.

 

Radu Buşilă

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

Iurie Roşca

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

Victor Gurău

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

Alexandru Corduneanu

JavaScript is disabled!
To display this content, you need a JavaScript capable browser.

 

 

 

 

 

Publicitate